titlu original: A Clockwork Orange
editura: Humanitas Fiction (Raftul Denisei)
gen: distopie, roman psihologic
ecranizare: Stanley Kubrick’s
rating: 5/5
❝ Is it better for a man to have chosen evil than to have good imposed upon him? ❞
Încep prin a spune că îmi doream să o citesc de atâta timp, încât atunci când am găsit-o la Kilipirim (aka un târg minunat, cu reduceri minunate) am înşfăcat-o şi nu am mai lăsat-o din mână. Ba chiar am renunţat la Blândeţea nopţii a lui Fitzgerald pentru ea (care mi-a fost furată de sub nas într-un mod parşiv). Şi până acasă doar la ea m-am putut gândi, mai ales că eram (şi încă sunt) în perioada în care vreau să descopăr şi citesc cât mai multe cărţi care implică psihopaţi, psihoză şi dereglări. My guilty little pleasure.
M-am enervat cumplit la primele pagini din cauza limbajului şi modului de exprimare al lui Alex, personajul princip
al şi aproape că am abandonat-o. Primul lucru ce trebuie menţionat e că limbajul este o combinaţie de cuvinte argotice, cuvinte ruseşti “engletizate” şi tot felul de combinaţii copilăreşti, dar destul de interesante în contextul cărţii, care abundă în violenţă (sau mai bine zis, ultraviolenţă). De exemplu, golovan (cap), din cuvântul rusesc “golova”, arhicunoscutul “horrorshow” de la “haraşo”, liudi (oameni) care devine “lewdies”. Şi transformări copilăreşti, precum “appy polly loggy” (apology), sau “skolliwoll” (school). Cele mai din urmă apar, desigur, în varianta în engleză, pe care o recomand mai mult decât traducerea, din simplul fapt că traducerea mai mereu ucide esenţa. Cuvintele au fost unele păstrate în varianta englezească, unele traduse, altele schimbate. E o traducere bună, dar rămân la părerea mea că citirea unei cărţi în limba ei de drept este cea mai bună cale.
Revenind la limbaj: indiferent de cât de stranie şi “neologică” ar părea cartea din primele pagini, cuvintele se reţin atât de repede şi se deduc atât de uşor, încât oricine ar regreta abandonarea cărţii. Ţigara e numită “canceroasă”, de exemplu. Nice, right?
Eu una am citit cartea jumătate în română şi jumătate în engleză pentru că de multe ori uitam cartea acasă şi voiam să citesc, aşa că citeam pe telefon varianta PDF în engleză.
M-am luat cam mult cu limbajul, dar el e cam primul lucru de care te loveşti într-o carte. Ei bine, personajul principal, Alex este un adolescent de 15 ani, care trăieşte într-o societate distopică. Iubeşte ultraviolenţa şi 
muzica lui Beethoven. Alături de gaşkării săi, ucid, sparg case, violează şi caută cele mai horrorshow metode de a-şi petrece timpul liber. Un delicvent de primă clasă, care, printr-o miştocăreală tipică vârstei, îşi înşiră povestea la persoana I. Intriga se desfăşoară prin arestarea lui Alex, dar de aici orice informaţie în plus s-ar numi spoiler.
Metoda abordată de Minister pentru îmblânzirea tuturor huliganilor criminali este cea care transformă cartea dintr-una excentrică într-o carte cult care merită citită măcar o dată în viaţă. Alex este transformat, printr-o metodă destul de necreştinească, iar apoi aruncat în stradă. Timp de două săptămâni este obligat să privească scene de violenţă; iniţial sub acţiunea unui vaccin, dar apoi fără intervenţii, ajunge să se simtă rău de fiecare dată când priveşte sau, desigur, comite violenţă. Astfel, eliberat fiind din închisoare, ajunge mai mult o victimă a societăţii, neavând nicio metodă de apărare.
Iar finalul a fost pe atât de tipic, pe atât de surprinzător. Şi deşi de-a lungul cărţii nu am avut vreo sclipire precum “
cartea asta e atât de genială încât nu vreau să se termine.”, la final am rămas cu o părere extrem de bună şi simţindu-mă fericită că am găsit o carte atât de bună. Te invită la a-ţi adresa câteva întrebări şi la a reflecta la felul în care societatea ne dezbracă de orice trăsătură morală şi ne înghite cu totul. La felul în care ne mecanizează.
And a fact about Burgess: urăşte faptul că “Portocala mecanică” e cea mai cunoscută carte a lui, considerând-o cea mai slabă. Oh, şi nu e cel mai mare fan al ecranizării.
Puncte forte:
- limbajul, care iniţial m-a enervat dar apoi a ajuns să mă fascineze.
- toată ideea cărţii şi modul de construcţie a acţiunii şi a personajului principal.
- titlul şi de ce a fost ales.
Puncte slabe:
- nu neapărat un punct slab, dar ceva personal (ăhăm, pur uman, de fapt), şi anume scena unui viol peste care am sărit pentru că mă dezgusta total; dar sunt consolată cu ideea că e imposibil să scrii o carte care centralizează un huligan ucigaş şi fără să adaugi astfel de scene.
Cât despre filmul lui Kubrick, ecranizarea respectă cronologic cartea, dar pentru gusturile şi limitele mele, e prea mult. Iar când zic asta mă refer la scenele alea explicite care m-au dezgustat. Nici actorul nu m-a încântat, poate pentru că pe Alex mi-l imaginasem destul de diferit, dar pe parcurs m-am obişnuit cu el şi începea să pară destul de potrivit pentru rol. Too bad I couldn’t watch it until the end.
Fosfene&crepusculi. 